Profesor în Online continuă în școala ta

NCP 2 intent - inline v2

Mă numesc
și sunt
în cadrul instituției
în judetul
, localitatea
. În contextul actual de criză care impactează buna desfășurare a cursurilor de educație,
să manifest intenția și dorința pentru a beneficia de cursuri de predare online,
pentru a putea să mă aliniez cu direcția dată de Ministerul Educației și Cercetării, să mă adaptez la situația actuală dar și să particip activ la modernizarea abordării pedagogice.
Totodată,
să găsim soluții pentru ca tehnologia de clasă virtuală să fie implementată în instituția educațională unde activez.
Soluția pe care o cunosc, o pot învăța, și o doresc în cadrul școlii este

ca această intenție să poată ajunge la directorul școlii de care aparțin.

ca această intenție să poată ajunge la Primaria sau Consiliul Județean care este în măsură să asigure fondurile necesare.

Menționez că acest formular nu poartă o răspundere administrativă sau legală, ci reprezintă o simplă manifestare a unei intenții/dorințe în vederea reducerii impactului negativ al crizei și a dobândirii de cunoștințe practice de predare online.

Cu bine!