Comunitatea Digital Nation – o forță proaspătă de digitalizare

V-am prezentat până acum parcursul primei ediții a programului Generația Tech. 1200 tineri de 15-24 ani din Alba, Bihor și Neamț s-au înscris toamna anului 2019 la specializările de level up dezvoltate de Digital Nation, în parteneriat cu Google.org, primăriile municipalităților și susținători locali, în cadrul programului Generația Tech. Peste 65% din cei înscriși au urmat apoi, timp de 9 luni, cursuri accelerate de dezvoltare de competențe digitale, 58 din aceștia sunt astăzi deja în proces de angajare pe plan local și 30 vor colabora în regim freelancing cu IMM-uri românești.

Deși etapa de training s-a încheiat, participanții au rămas aproape în comunitatea Digital Nation, mulți alegând să se înscrie deja la următoarele programe de formare, pe lângă proiectele practice la care lucrează în comunitate.

Totul a început cu o înscriere online.

S-a dat știrea că se deschide programul Generația Tech și sute de Orădeni temerari, tineri din Piatra Neamț și Alba Iulia au dat curs acestei inițiative – inovatoare – întrucât programul era și este ca niciun altul de pe piață. A urmat un eveniment de deschidere, la care au participat atât viitori Exploreri cât și parteneri ai programului. 

GENERAȚIA TECH ORADEA

În Oradea, ceremonia tradițională de deschidere, evenimentul intern de ‘Convocation’, s-a ținut la hotelul Ramada, în compania fizică a viitorilor Exploreri și a partenerilor locali, dar și cu prezență digitală din partea sponsorilor de la Google.org 

Ne-am bucurat de numărul mare de participanți și am făcut pentru prima dată cunoștință.
Photo credits: Alex Pălăcean, Explorer Generația Tech

GENERAȚIA TECH PIATRA NEAMȚ

În Piatra Neamț, ne-a găzduit pentru evenimentul de deschidere Rubik Hub, alături de care împărtășim viziunea de digitalizare a zonei, prin susținerea proiectelor inovatoare. Am avut la eveniment viitorii Exploreri, partenerii locali – printre care Primăria Municipiului Piatra Neamț, echipa Digital Nation și – pe oricine curios să afle mai multe despre program. 

GENERAȚIA TECH ALBA IULIA

În Alba Iulia, nu am fi putut găsi un loc mai inspirațional pentru a da startul programului decât istoricul muzeu Principia, unde ne-am adunat din toate colțurile albaiuliene dar și ale țării și am povestit împreună despre impactul viitor al programului pentru zona Alba. 

Programul a demarat online

Programul a început ulterior, pe platformele online dedicate, alături de mentori din toată țara. Participanții, acum Exploratori veritabili în ale digitalului, s-au acomodat cu noile tool-uri de lucru, au început să cunoască colegii din celelalte colțuri ale țării și s-au pus pe treabă sub îndrumarea Mentorilor (treabă în combinație cu distracție :D) 


Pentru fiecare echipă locală a fost o organizare secvențială a conținutului de învățare, a resurselor și proiectelor practice menite să ajute la o înțelegere reală a conceptelor cât și aplicabilitatea lor în mediul real de lucru.

Comunitatea

Încă din momentul începerii programului, comunitatea a început să se formeze, acest lucru fiind facilitat și de echipa Digital Nation. Combinând atât tactici online de community bonding cât și tactici offline – evenimente în fiecare oraș la care s-au făcut activități de team building, crearea unei echipe de Ambasadori locali -toate aceste lucruri au făcut posibilă colaborarea online eficientă cu persoane care nu se văzuseră înainte niciodată. 

Practica

În tot acest timp, printre inițiative online și offline, prietenii noi care s-au legat și concursuri distractive, Explorerii au învățat și au lucrat intens, atât la proiecte în echipe de 2 persoane cât și la microproiecte – unde au simulat experiența de lucru reală, în echipe de minim 7 persoane. Au experimentat lucrul în echipă, au învățat cum este să dezvolți de la 0 un proiect, cum să colaborezi cu ceilalți, să respecți termene limită și să te asiguri că implementezi requirements tehnice.

Componenta de angajabilitate

Datorită eforturilor comune ale partenerilor locali și ale echipei Digital Nation, pentru participanții programului Generația Tech a devenit posibilă și oportunitatea de angajare în domeniul IT, vis al majorității tinerilor care s-au înscris la programe și care nu aveau experiență sau cunoștiințe anterioare. Până la momentul scrierii acestui articol, 10 tineri din programe s-au angajat deja pe poziții tehnice și cel puțin 40 sunt în proiectul de angajabilitate, unde sunt sprijiniți de echipa Digital Nation în a-și găsi proiecte tehnice plătite în care să se implice în cadrul companiilor care activează pe plan local.  În afară de aceștia, 30 de tineri absolvenți vor colabora în regim freelancing cu IMM-uri românești.

Absolvirea

În mod normal, sigur ne-am fi întâlnit și fizic să sărbătorim (simbolic) toată călătoria de training până la începerea lucrului practic la proiecte sau companii, dar cum perioada respectivă nu ne-a permis, ne-am adunat cum știm foarte bine, online, pentru ultimele activități și gânduri de sfârșit în formula de până atunci. A fost cu nostalgie, zâmbete, testimoniale de suflet și încurajarea că rămânem aproape.

*Comunitatea online numără peste 1,000 de membri în momentul actual, care sunt încă prezenți pe platformele Digital Nation și pot participa la diverse inițiative atunci când ele apar

În cinstea acestei experiențe, unul dintre cei mai implicați și talentați Exploreri din Oradea, Alex Pălăcean, ne-a făcut și surpriza unui video care considerăm că exprimă foarte valid journey-ul explorerilor Digital Nation .

Mai mult decât o comunitate

Digital Nation a lucrat în paralel și la 3 hub-uri fizice, care sunt în acest moment în construcție și care sunt dedicate aceleiași misiuni de perfecționare a tinerilor din zonă și oferirea unui spațiu pentru dezvoltarea și construirea unei comunități locale puternice de IT. 


Nimic nu ar fi fost posibil însă fără sprijinul (susținut) al partenerilor Digital Nation, chiar și în momente grele, ca cele prin care trecem în contextul pandemiei de COVID-19. Fiecare, sprijinind programul într-un anumit punct sau proiect, a pus o temelie la viitorul digital al tinerilor extraordinari pe care am avut ocazia să-i întâlnim și să-i vedem în acțiune. 

Ne-am bucurat de fiecare disponibilitate de implicare alături de noi în care au investit, întrucât ceea ce construim este într-adevăr o comunitate de oameni care dezvoltă România

Le mulțumim pe această cale partenerilor Generatia Tech și rămânem în continuare aproape, căci misiunea continuă.

*Poveste narată de Oana Tudor – Echipa Digital Nation 😊

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>