Cum este experienţa Dev pentru cei care au trăit-o

Ca să vă oferim un mic impuls în a lua decizia de a vă alătura nouă, vă prezentăm un mic testimonial dat de unul dintre ai noştri, care cândva era unul dintre voi. Bogdan Mărgărit a participat cu brio la cursul de Product Management şi în prezent este alături de noi Mentor Assistant în cadrul aceluiaşi track pe care a ales să îl urmeze. Ce ne spune Bogdan despre DevAcademy? Afli imediat.

Devacademy înseamnă, pentru mine, acel grup de oameni pe care îi vrei alături de tine când tot încerci lucruri noi. De ce? Pentru că adunat, sunt zeci de ani de experienţă în o multitudine de domenii din IT. Încearcă să găseşti în altă parte acest gen de grup atât de dedicat să te ajute şi să te susţină. 6 luni e o perioadă destul de lungă pentru unii, scurtă pentru alţii, dar îţi garantez că eu nu am dorit să se termine nicio secundă din cauza acelor momente “wow” din cadrul meetup-urilor.

Am ajuns să aud de Devacademy la o prezentare în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare în primul lor an de existenţă. În acel an au avut doar Ruby on Rails ca şi curs dar eram hotărât să aplic, doar că am ajuns prea târziu. În al doilea an am aplicat pentru Product Management şi am trecut de probe cu brio, dar până şi experienţa asta a meritat. Hackathon-ul a fost awesome!

Devacademy vrea să creeze comunitatea specialiştilor care sunt capabili să ofere o soluţie completă şi viitorul academic îl văd într-un model asemănător celor din Devacademy.
Aş alege Devacademy pentru că programul de învăţare devine un challenge şi pentru faptul că totul se întâmplă într-o locaţie reală, lucru care ajută foarte mult la implicarea ta în proiect. Devii prieten cu ceilalţi colegi ai tăi şi orice pare greu devine mult mai uşor când realizezi că toţi sunt acolo să te ajute în caz că te blochezi.

Eşti un începător? Vino la Devacademy cu determinare şi curiozitate!
Eşti un pro? Vino cu acel knowledge care ne determină să spunem wow!

Eu eram interesat de startups dinainte de Devacademy, Product Management era o alergere firească pentru mine. Caută alegerea cea mai potrivită şi hai să ne cunoaştem.

Înscrierile mai sunt deschise doar astăzi. Vino şi tu alături de noi. Accesează http://devacademy.ro/ pentru mai multe informaţii.

Comments are closed.